﻿Învățătorul român contemporan și destinul neamului nostru

Adunare învățătorimii din Moldova și Dobrogea, sub cupola Universității Iașilor, spre a asculta cursuri libere pentru perfecționarea proprie, constituie un eveniment neobișnuit, atât prin marele număr de participanți, cât și prin starea lor de spirit.
Impresionant e în adevăr acest spectacol rar, pe care-l prezintați cei aproape 600 de dascăli, veniți aici din toate județele de răsărit ale țării noastre și semnificativ e gestul Dv. de a participa, pe proprie cheltuială și de bună voie, - adică nu trimiși cu ordine școlare, ci mânați numai de un eros propriu de cunoaștere - la prelegerile unui ales corp didactic universitar. Să însemnăn acest caracter al adunării, ca pe un fapt excepțional.
Un astfel de gest, prin care învățătorimea renunță la liniștea vacanței abia sosite, spre a veni de bună voie la cursuri, impune respect și obligă pe profesori la o muncă deosebită. Unor așa de puternice năzuințe după învățătua superioară, conferențiarii nu le pot răspunde decât în același mod: cu prelegeri care să aibă înălțime de idei și de simțre, adică cu tratarea de teme care să reprezinte o înfățișare de subiecte mari și dătătoare de largi orizonturi. Pătruns de sensul acestei obligații speciale, am reflectat mult asupra diverselor subiecte de prelegeri care ar putea fi tratate aci și, după o lungă meditare, am fixat, în calitate de conducător onorific al acestor cursuri, ca temă centrală pentru întreaga activitate, subiectul: Învățătorul român contemporan și destinul neamului nostru.
Cum am făcut această alegre nu e prea greu de lămurit. Vremurile, în care am fost sortitți să lucrăm și să trăim azi, sunt deosebit de îngrijorătoare prin amenințările și primejdiile care par să lovească nu un om sau o clasă socială, ci popoare întregi. Azi, pe tot globul, bate vânt de instablitate; vechi concepții despre vieață și om se nărue; se dărâmă credințe cu care am trăit și de care ne-am lăsat orientați în existența ani de-a-rândul; dispar apoi state, înghițite de altele, în numele unei motivări care jenează legea morală și tulbură interesul pentru tot ce-i în lume măreț și nobil. Ori în vârtejul acestor precipitări de evenimente, corpul nostru didactic trebue să-i stea în față, pe primul plan și mai presus de orice, datoria de a-și cunoaște chemarea proprie și mare, nu numai față de școală, ci față de neamul întreg, pentru ca apoi să poată contribui cu conștiința critică la lupta neamului nostru de a-și croi drumul său în istorie, pășind energic peste toate vicisitudinile epocii. Socotind de acea, că numai o mare viziune a luptei dramatice a unui neam cu propriul destin poate inspira just tot sensul activităților corpului său didactic, ne-am fixat ca temă fundamentală pentru acest curs de vară al învățătorimii din Moldova și Dobrogea: Învățătorul român contemporan și destinul neamulu nostru. 
In cadrul acestui mare subiect, mi-am propus să aduc și contribuția mea. Ea va consta din șase teme de pedagogie, toate căutând să servească la lămurirea subiectului înregului curs. Vom începe expunerile noastre cu o problemă filosofică: Profesiunea de învățător, în sfera căreia vom examina baza metafizică a meseriei noastre, ca să avem dela început o fundamentare filosofică a rostului corpului didactic în sfera societăților omenești. Acestei prime prelegeri îi va urma tema Invățătorul român contemporan și destinul neamului nostru - subiectul central al întregului curs - pe care îl voiu cerceta aci numai ca profesor de pedagogie. Aceeași temă, cercetată mai întâiu în liniile ei mari, o vom examina mai departe, dar în mod mai special sub titlul: Poziția pedagogică a învățătorului român în școala neamului nostru. Apoi, pornind dela observarea că școala principală, în sfera căreia învățătorul român își slujește neamul, educându-i copiii, e școala primară rurală, vom cerceta aceeași problemă a raportului dintre învățătorul român și destinul neamului, mai departe, sub un nou titlu: Învățătorul român contemporan și destinul școlii rurale.
Sperăm că examinarea acestor patru teme va ajuta învățătorimea ca să obțină o intuiție mai precică asupra poziției și obligațiilor ei față de neam, prin explicațiunile privitoare la destinul acestei meserii de dascăl, în genere, în cadrul neamului și în sfera școlii. Totuși trebue să recunoaștem că, spre a face pe învățător să-și lucreze după concluziile stabilite în cursul expunerilor, mai sunt necesare, pe de o parte, exemple de lucru nou, iar pe de alta, o pregătire nouă a corpului didactic și mai ales o pregătire corespunzătoare idealurilor epocii. Pentru acesete motive și ca o complectare a ciclului nostru, vom cerceta de aceea alte două subiecte: Invățători celebri prin creația lor pedagogică și Spre noi așezăminte pentru pregătirea corpului didactic primar.
Filosoful german Nietzche, făcea undea observarea: "Un popor trăiește cât are zei și el moare când zeii îmbătrânesc". De-ar putea și expunerile noastre să întărească în învățătorimea ascultătoare credințele mari de pedagogie națională românească!


